Ţinute pentru lucru de acasă

Ţinute pentru lucru de acasă  – Cum te îmbraci ca să fii productivă?

Lucram la birou şi eram extrem de mândră de productivitatea ta. Mai aveam şi zile proaste (cine nu are?), totuşi în majoritatea zilelor eram motivată, creativă. Bifam sarcinile de pe lista de to-do cu viteza fulgerului. Şi la sfârşitul zilei mă simţeam împlinită. Eram mulţumită de mine, de realizările de peste zi. Dormeam liniştită ştiind că am dat 100% în ziua respectivă!

Iar pe urmă am început să lucrez de acasă…

În urmă cu 4 ani am ales calea antreprenoriatului, care implica printre altele şi… lucrul de acasă. Ai ghicit!

Şi acum îmi amintesc cât de entuziasmată eram în primele zile. Nu trebuia să mă îmbrac la costum, nu trebuia să mă machiez, să-mi aranjez părul. În sfârşit puteam lucra în haine super confortabile, adică tricou şi pantaloni de trening. De ce nu? Oricum nu mă vedea nimeni.

Zilele treceau, la fel şi entuziasmul meu. Iar productivitatea mea scădea drastic cu fiecare zi care trecea. Nu îmi găseam locul, nu mă puteam concentra, nu eram creativă. Nu eram obişnuită să am un randament atât de scăzut, iar asta îmi provoca o stare de stres. În plus, a început să-mi scadă şi stima de sine.

De ce? Din două motive…

În primul rând asociem hainelor anumite sentimente, emoţii, acţiuni. Ştiinţific s-a demonstrat acest lucru. Mai demult am scris un articol despre asta aşadar nu o să reiau aici.

Citeşte articolul: Cum ne influenţează hainele pe care le purtăm?

Pantalonii de trening înseamnă pentru mine relaxare, timp liber. Îmbrăcându-i mintea mea se deconecta aproape instant de la sarcinile de serviciu. Oricât de mult îmi doream, nu puteam fi productivă dacă mintea nu mă ajuta.

În al doilea rând hainele ne influenţează stima de sine, încrederea în sine. De fiecare dată când treceam prin faţa oglinzii primul meu gând era: „Arăt oribil!”. Astfel îmi scădea autostima, mă simţeam devalorizată şi asta îmi afecta şi productivitatea.

Ca să-mi recâştig productivitatea şi încrederea în sine am făcut două schimbări majore.

Am stabilit un program de lucru

Programul meu de la birou era între 8 şi 16. În acest interval mintea mea era setată să fie productivă. Am păstrat acest program de lucru şi am mai adăugat 2 ore (pe care le petreceam în trafic). Chiar dacă eram acasă toată ziua, timpul meu liber începea doar după ora 18.

De aproape 4 ani lucrez după acest program şi crede-mă, funcţionează de minune.

Mi-am schimbat stilul vestimentar

Deja ştiam că ţinutele super confortabile nu mă ajutau. Ţinutele business purtate la birou, nu mi-ar fi oferit confortul de care aveam nevoie. Lucram totuşi de acasă. Pantalonii de stofă, costumele, fustele creion erau prea rigide. Aşadar mi-am îndreptat atenţia spre ţinutele smart-casual, care erau confortabile, dar aveau şi structura necesară care să-mi dea un impuls să fiu productivă.

În continuare îţi voi prezenta cele 5 ţinute pentru lucru de acasă, care se află în topul preferinţelor mele.


Te confrunţi cu lipsă de creativitate în garderobă şi ai nevoie de reţete care să te ajute în crearea ţinutelor? Simţi că ţinutele tale sunt plictisitoare şi doreşti să le conferi stil cu ajutorul unor trucuri? Îţi plac hainele colorate şi cu imprimeuri, dar nu le porţi pentru că nu ştii cum să le asortezi? Cartea REŢETE DE STIL îţi poate fi de un real ajutor! Şi acum este disponibilă la preţ promoţional!

Click pe poză să afli mai multe detalii

Ţinute pentru lucru de acasă

Blugi, cămaşă şi cardigan

În locul pantalonilor de trening am început să port blugi cu elastan în compoziţie. Îmi asigură atât confort cât şi stil, indiferent de croială sau model.

Ca să dau structură ţinutei, îmbrac o cămaşă bărbătească sau supradimensionată. Fac un nod în faţă, suflec mânecile sau introduc pe jumătate în blugi, ca să obţin un look lejer şi modern.

A treia piesă din ţinută este un cardigan care cade lejer pe lângă corp.

Şi dacă tot am depus efortul de a crea această ţinută, o şi finisez încălţându-mă cu tenişi sau balerini. Depinde în ce dispoziţie sunt.

Pantaloni doc, tricou şi cămaşă

Când mă plictisesc de blugi, îmbrac pantalonii doc, care sunt puţin mai eleganţi.

Sunt pantaloni casual, confortabili, perfecţi pentru lucrul de acasă.

Eu am un stil tomboy, aşadar pantalonii boyfriend sunt prietenii mei. Dar dacă ţie îţi plac ţinutele mai feminine poţi alege modelul conic, larg, cu pense şi cu talie înaltă.

Îmbrac un tricou lejer şi confer stil ţinutei cu a treia piesă: o cămaşă descheiată şi cu mânecile suflecate.

Mă încalţ cu tenişi şi sunt pregătită pentru o zi productivă.

Pantaloni palazzo şi tricou

Oricât de friguroasă aş fi, când termostatul trece de 25 de grade îmi este cald. Şi dacă mi-e cald nu mă pot concetra.

Aşadar în zilele caniculare de vară îmbrac pantalonii mei palazzo din vâscoză. Sunt cei mai confortabili pantaloni existenţi.

Nu prea sunt eu o fană a hainelor colorate, dar îmbrăcând această culoare mă înveselesc instant.

Îmbrac un tricou lejer şi îmi pun colierele stratificate, acestea funcţionând ca şi a treia piesă din ţinută.

Iar la sfârşit mă încalţ din nou cu tenişi şi voilà… a treia ţinută pentru lucru de acasă.

Fustă midi şi tricou

Când lucram la birou obişnuiam să port, din când în când, şi fuste.

O fustă creion ar fi inconfortabilă în ţinute pentru lucru de acasă, dar fusta midi tip cloş, îmi asigură confortul necesar şi, în acelaşi timp, îmi evidenţiază feminitatea.

Alături de un tricou lejer formează o ţinută confortabilă şi stilată.

Stând aproape toată ziua pe scaun în faţa laptopului, nefăcând mişcare mi se face frig. Şi atunci îmbrac jacheta denim, care are o dublă utilitate. Îmi ţine de cald şi conferă mai mult stil ţinutei.

În picioare… tenişi, evident 🙂

Rochie sau tunică şi blugi

Nici rochiile nu sunt prietenele mele, dar câteodată simt nevoie de… altceva.

Pentru acele momente am în arsenal rochia mini din material supraelastic, suuuper confortabilă.

În zilele mai reci îmbrac o pereche de blugi skinny sub ea.

Iar pentru un plus de stil îmbrac o cămaşă bărbătească peste, o las descheiată şi o leg la bază ca să-mi scot în evidenţă talia subţire.

Câteva coliere stratificate la gât, tenişii în picioare şi sunt pregătită pentru o zi în care să dau 100%.

Acestea sunt principalele mele ţinute pentru lucru de acasă. Dacă îţi plac te invit să le recreezi cu hainele pe care le ai în garderobă sau compune alte ţinute smart casual care să-ţi dea un impuls pentru a fi productivă. Şi nu uita să-ţi faci şi un program de lucru.

Îţi doresc succes!

Cu drag, Izabella

PS: Încă nu s-a inventat hairstylingul online, aşadar scuză-mi coafura de covid 🙂

6 comentarii la „Ţinute pentru lucru de acasă  – Cum te îmbraci ca să fii productivă?

  1. Mulțumesc! Ideile sunt minunate pentru cine lucrează la birou.Eu lucrez in învățământ și ținutele nu mi se potrivesc. De când stau acasă de o luna nu-mi găsesc hainele potrivite statului acasă. Mi-as dori să mă simt cocheta și elegantă in casa. Mi se pare că sunt urâtă și stima de sine e în cădere liberă.Tu esti creativă și înțelegi durerea pandemiei și a statului acasă. As dori idei de ținute de purtat acasă în fiecare moment al zilei. Pot fi frumoasă și apreciată de soț și când stăm 24 din 24 de ore împreună.

    1. Mulţumesc pentru comentariu, Carmen. Ţinutele prezentate pot fi purtate acasă, chiar dacă nu lucrezi. Hainele şi accesoriile cu puţină eleganţă măresc considerabil stima de sine. Încearcă să integrezi în ţinutele de stat în casă măcar un articol elegant. Poate fi un colier preţios, o eşarfă pusă în păr, o bluză mai elegantă, orice te face să te simţi cochetă şi frumoasă.
      Îţi doresc sănătate şi răbdare. Totul va fi bine! 🙂

  2. Foarte bune idei, eu sunt contabila si de o luna imbrac numai haine sport, tricouri, treninguri, si mai pun blugi cand merg la cumparaturi. Toate cumparaturile, dus – intors, 300 de metri. Ma deprima situatia asta. Si de freza, stai linistita, eu sunt PRAF! Apropo, locuiesc singura! Dar tu Izabella vii intotdeauna cu idei la fix! De maine imi fac program, promit ca ma imbrac in fiecare dimineata, mi-ai dat idei, si cred ca maine merg sa imi iau o vopsea pentru par, macar atat. MULTUMEEESC IZABEEELLAAA!!

    1. Emilia, îţi mulţumesc pentru comentariu. Situaţia asta e deprimantă pentru noi toţi… Dar să privim partea bună: acum putem să ne jucăm cu hainele din garderobă. Să facem noi combinaţii de culori, să încercăm ţinute care ne înspâimântă, să ne descoperim latura ascunsă şi să o lăsăm să iasă la suprafaţă.
      Îţi doresc sănătate şi putere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus

Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informaţii

Acest site foloseşte cookie-uri pentru a-ţi furniza o experienţă bună de navigare si servicii adaptate nevoilor tale. Dacă continui să utilizezi acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dai clic pe "Accept" mai jos, atunci eşti de acord cu acest lucru.

Închide