3 metode ușor de aplicat prin care ajungi să-ți iubești silueta

Ești nemulțumită de silueta ta și simți că din această cauză te confrunți cu lipsă de încredere în sine? Ai venit în locul potrivit, pentru că în acest articol îţi voi da 3 metode prin care să ajungi să-ți iubești silueta.

Ce se întâmplă cu noi femeile?

Suntem extrem de exigente cu silueta noastră. Dacă avem păr creţ, ne dorim păr drept. Dacă avem bust mare, ne dorim bust mic. Dacă avem șolduri subţiri, ne dorim șolduri mai late… Corect?

Însă este foarte important să ne iubim și să ne acceptăm silueta, pentru că asta ne crește încrederea în sine și o femeie care are încredere în sine, este invincibilă.

În urmă cu ceva timp am văzut o femeie foarte frumoasă pe stradă. Imaginea ei mi-a rămas în minte și acum.

Era îmbrăcată cu o cămaşă din voal, tip fluture, își marca talia cu o curelușă aurie, pantalonii tip ţigaretă îi scoteau în evidență picioarele frumoase, iar sandalele cu toc îi alungeau silueta.

Însă îi lipsea ceva: încrederea în sine, atitudinea, flerul.

Ştii, când noi nu ne iubim silueta și nu ne place ce vedem în oglindă, transmitem mesaje nonverbale către cei din jur. La fel a făcut şi doamna mea.

Avea o poziţie uşor cocoşată, pășea cu neîncredere şi se uita în stânga-dreapta ca nu cumva să fie observată de către cei din jur.

Și dintr-o dată parcă ținuta ei nu mai părea autentică, nici nu îi mai stătea bine. Părea împrumutată, falsă.

După cum vezi, ca să ai o imagine stilată este nevoie să ai și acea atitudine încrezătoare și să transmiți celor din jur că tu te consideri frumoasă și îți iubești silueta.

Într-adevăr, dacă te îmbraci în așa fel încât să-ți pui în valoare silueta, te poate ajuta să îți iubești silueta. Însă, nu este de ajuns.

Citeşte şi articolul: Cum ne influenţează hainele pe care le purtăm?

Trebuie să lucrezi puțin și cu subconștientul tău. Iar pentru asta îți voi da trei metode:

Metoda 1: Afirmații

Ia te rog un bilețel și scrie următoarele trei afirmații:

  • Sunt frumoasă şi stilată!
  • Iubesc curburile frumoase ale siluetei mele!
  • Mă apreciez pentru ce sunt şi cum arăt!

Acum… ia acest bilețel și pune-l în portofel.

Pune-ți alarma de la telefon să sune o dată pe zi, iar în momentul în care sună, scoate bilețelul din portofel, retrage-te într-un loc liniștit și citește cu voce tare aceste trei afirmații.

După care, pui bilețelul în portofel și îți vezi de viață.

De ce funcționează această metodă?

Pentru că subconștientul este ca un program de calculator. Nu face diferența dintre adevăr și minciună. Poți să-i spui orice și o să creadă.

Tu practic prin aceste afirmații, îți programezi subconștientul să accepte faptul că ești frumoasă și că ai o siluetă superbă.

Aplică această metodă minim o lună, în fiecare zi și o să observi schimbări majore în atitudinea față de tine.

Metoda 2: Negativ în pozitiv

Orice lucru negativ are şi o parte pozitivă, trebuie doar s-o cauţi.

Ce vreau să faci de acum înainte…

Observă-ţi gândurile şi afirmațiile pe care le faci despre silueta ta și dacă sunt negative să le transformi în ceva pozitiv.

De exemplu:

Spui că ai un bust prea mare… Super! Înseamnă că ai un decolteu râvnit de multe femei.

Ai picioare prea subţiri? Wow! Înseamnă că poţi purta cizme peste genunchi fără nici o problemă.

Cred că ai înţeles ideea.

Fă-ţi o promisiune, aici şi acum că nu vei mai vorbi în sens negativ despre silueta ta. Pentru că, așa cum am spus mai devreme, ce îi spui subconştientului, o să creadă.

Ştiu că această metodă este puțin mai greu de aplicat, dar merită.

Începe chiar de azi să îți observi gândurile și vorbește doar în sens pozitiv despre silueta ta.

Metoda 3: Zone preferate

Să te întreb ceva…

Când te uiţi în oglindă ce observi prima dată?

Îți observi zonele care nu îți plac. Corect?

Că ai burtică, că ai bustul prea mare, că ai gâtul prea lung, că picioarele nu sunt așa cum îți dorești….

Știu și înțeleg… Și eu am zone care nu îmi plac. Toată lumea are. Nici o femeie nu este mulțumită 100% de silueta pe care o are.

Așadar, ce vreau să faci acum…

Să iei o foaie de hârtie şi ceva de scris.

Te duci în fața oglinzii și îți analizezi silueta din cap până în picioare, centimetru cu centimetru.

Caută acele zone de care ești foarte mulțumită și care îți plac la nebunie. Zonele pe care le consideri atuurile tale.

Scrie-le pe hârtie.

După ce ai terminat lista, lipeşte foaia pe oglindă. Și de fiecare dată când îți observi zonele care nu îţi plac, concentrează-te pe zonele scrise pe listă. Care sunt preferatele și atuurile tale.

Aplică acest exerciţiu până în momentul în care ajungi să stai în fața oglinzii și să nu-ți mai observi zonele care nu îți plac.

Acestea sunt metodele pe care eu le-am testat și funcționează. Dacă le aplici, vei ajunge să-ți iubești silueta. Însă rezultatele nu vin peste noapte. Trebuie ambiţie, perseverenţă şi concentrare.

Eşti o femeie frumoasă, minunată şi unică. Arată lumii cine eşti cu adevărat!

***

Vrei să afli ce croieli, materiale şi accesorii ţi se potrivesc şi cum să le foloseşti ca să-ţi pui silueta în valoare? S-ar putea să te intereseze serviciul online Analiza siluetei

Cu drag, Izabella

Notă: Acest articol a fost publicat inițial în 22 februarie 2019.

2 comentarii la „3 metode ușor de aplicat prin care ajungi să-ți iubești silueta

  1. Da, Ce metoda o sa aplic eu: o sa-mi analizez fiecare gand negativ, nu numai legat de tinuta si o sa vad care ar fi partea pozitiva. De exemplu: „Ce ma fac cu mama care e mereu suparata pe mine ?” O sa tratez cu calm si rabdare problema, o sa consult un medic bun ( stiu pe cine ) si o s-o ajut sa depaseasca situatia, care, e clar ca e mai apasatoare pentru ea decat pentru mine. „Am lasat firma de izbeliste „: n-am lasat-o de izbeliste, mi-am acordat un ragz de odihna, dupa care o sa fiu mai energica in forma mai buna si cu ajutorul Izabellei – mai bine imbracata si cu mai multa incredere in mine. „Ce spun oamenii cand ii viziteaza o doamna de 68 de ani ?” – Da, dar doamna aceasta e frumoasa si stilata, mai exista femei asa de stylish, la varsta de 68 de ani ? Si asa mai departe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus

Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informaţii

Acest site foloseşte cookie-uri pentru a-ţi furniza o experienţă bună de navigare si servicii adaptate nevoilor tale. Dacă continui să utilizezi acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dai clic pe "Accept" mai jos, atunci eşti de acord cu acest lucru.

Închide