cum alegi masca fashion potrivita?

Cum alegi masca fashion potrivită?

Indiferent dacă ne place sau nu, din acest an masca face parte din viața noastră de zi cu zi. Și dacă tot suntem nevoite să ne ascundem accesoriul cel mai frumos – zâmbetul, hai să transformăm masca într-un accesoriu statement. Să folosim masca fashion în completarea ținutelor și, în același timp, să declarăm lumii că reacționăm pozitiv chiar și în situații grele.  

Când a început pandemia Covid-19 eram absolut terifiată, așa cum probabil ai fost și tu. Stăteam mult acasă, iar când ieșeam mă înarmam cu mască medicală, mănuși de unică folosință și sticluță cu dezinfectant.

Dintre toate, masca medicală a fost cea care îmi displăcea cel mai mult. Nu puteam respira prin ea, îmi ascundea zâmbetul și strica în totalitate aspectul ținutelor mele. 

Grație măștii Pokapi, am scăpat de aceste neplăceri. În plus, prin intermediul ei, îmi pot exprima firea veselă și optimistă.

Îmi place!

Mă binedispune!

Parcă a fost creată pentru mine!

Acum hai să vedem cum alegi și tu masca potrivită pentru tine…

Alege masca fashion în funcție de personalitatea ta

În momentul în care îți exprimi personalitatea prin haine și accesorii, te simți autentică și binedispusă. Tocmai de aceea îți recomand să ții cont de personalitatea ta, atunci când îți achiziționezi o mască fashion. 

Dacă ești introvertită și nu-ți place să ieși prea mult în evidență, alege o mască simplă, fără detalii care atrag atenția.

Dacă, însă, ești o fire sociabilă, caută măști colorate și vesele. Astfel transmiți lumii că știi să te distrezi în orice situație.

Alege masca fashion în funcție de stilul tău vestimentar

Stilul tău vestimentar îți va dicta ce mască să alegi.

masca fashion în stilul clasic

Dacă ești adepta stilului clasic, minimalist, atunci măștile simple te vor atrage mai mult.

Dar, nu uita că o mască colorată îți poate înveseli ținutele, mai ales dacă o asortezi cu alte accesorii (geantă, încălțăminte, curea etc).

masca în stilul creativ

Dacă ești o fire creativă, artistică, alege măști cu imprimeuri și poartă-le alături de haine cu imprimeuri.

Până la urmă îți plac ținutele nonconformiste și te distrezi cu moda după regulile tale.

masca fashion în stilul romantic

Ești sensibilă, feminină și romantică?

Ce părere ai despre măștile cu imprimeuri florale sau buline?

Dar de cele în culori pastelate?

Îți plac, nu-i așa?

Asta pentu că se integrează perfect în stilul tău.

Sau poate ai un stil dramatic, autoritar… Alege o mască neagră care reflectă personalitatea ta puternică.

Alege masca fashion în funcție de stilul tău de viață

Dacă lucrezi în mediu corporativ, masca fashion cu imprimeuri funny nu te va ajuta să obții o imagine serioasă și să impui respect. Alege în schimb o mască simplă, fără imprimeuri.

Însă în timpul liber, nimeni nu te oprește să te simți din nou copil și să te distrezi cu măști vesele.

Alege masca în funcție de mărimea feței

Ca și la haine… Alege mărimea corectă la mască. Să nu fie nici prea mare, nici prea mică, pentru că strică aspectul feței și a imaginii, în general.

Precum observi alegerea măștii este ca și alegerea unei haine. Trebuie să fie potrivită pentru fața ta, personalitatea ta și pentru contextul în care te afli.

Înainte de a încheia, mai am un ultim sfat:

Alege o masca fashion dintr-un material de calitate, prin care poți respira cu ușurință (preferabil bumbac) și este rezistentă la spălări.

Masca cu buline prezentată este din bumbac și are două straturi, iar cea neagră e din poliester și e un singur strat. Respir mult mai ușor prin masca colorată, chiar dacă are strat dublu.

Ține cont de sfaturile prezentate, dar mai presus de toate always have fun with clothes!

Cu drag,

Izabella

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus

Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informaţii

Acest site foloseşte cookie-uri pentru a-ţi furniza o experienţă bună de navigare si servicii adaptate nevoilor tale. Dacă continui să utilizezi acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dai clic pe "Accept" mai jos, atunci eşti de acord cu acest lucru.

Închide