Eşarfa de mătase – cum o porţi cu stil?

esarfa de matase

Adori culorile, dar dress code-ul de la servici, te obligă să porţi doar nuanţe neutre? Ai o garderobă plină de haine în nonculori şi nu ştii cum să introduci pete de culoare în ţinute? Soluţia cea mai la îndemână este să foloseşti accesorii colorate, pentru că au o putere transformatoare extraordinar de mare. Accesoriul despre care o să scriu azi este… EŞARFA DE MĂTASE.

Eşarfa conferă stil şi personalitate ţinutelor, chiar şi celor mai banale. Emană eleganţă, rafinament şi atenţie la detalii.

Când te gândeşti la eşarfe, gândul îţi zboară instant la zona gâtului, unde se poartă de obicei. Astfel îţi limitezi imaginaţia şi creativitatea de a încerca şi alte combinaţii şic, care să te scoată din zona de confort.

Probabil când ai citit titlul acestui articol te-ai aşteptat la metode de a lega eşarfa, însă te-ai înşelat. Probabil o să scriu un articol şi despre aceste metode, dar azi îţi prezint câteva idei de a purta eşarfa de mătase. Pentru că nu se poate purta numai la gât 🙂

Eşarfa de mătase purtată la gât

Am trecut această metodă pe prima poziţie, pentru că este cea mai răspândită.

Fie că porţi o eşarfă pătrată, o eşarfă lungă sau o eşarfă oversize, există nenumărate metode de a lega în jurul gâtului.

Nu cred că există vreo ţinută la care să nu găseşti eşarfa potrivită: ţinută casual, smart sau business casual, business sau formal.

 

Eşarfa de mătase purtată peste rochii, paltoane

Ştii paltonul tău banal, într-o culoare, pe care îl porţi zi de zi câteva luni la rând? Şi eu am unul 🙂

Accesorizează-l cu diferite eşarfe pentru a-i adăuga un plus de şic şi mai ales pentru a distrage atenţia de la el.

Sau pune o eşarfă peste rochia simplă, ca să îi ridici nivelul de eleganţă.

 

Eşarfa de mătase purtată în păr

În timpul verii, când este prea mare căldura ca să-ţi acoperi gâtul, eşarfa este un accesoriu de păr foarte şic.

Legată în stil turban, ca bandană sau doar ca şi fundă de prins părul, eşarfa este un accesoriu cochet, care îţi scoate în evidenţă senzualitatea şi feminitatea.

 

Eşarfa de mătase purtată pe mână

Alături de brăţări sau doar simplă, eşarfa de mătase purtată la încheietura mâinii este un detaliu sofisticat, care îţi ridică imaginea la un nivel superior.

 

Eşarfa de mătase în loc de curea

Fusta sau pantalonii îţi vin perfect şi nu eşti nevoită să porţi curea? Accesorizează-i cu o eşarfă în talie şi crează o ţinută glamorous.

Şi cât de feminin arată o rochie simplă accesorizată cu o eşarfă colorată în talie, care îţi evidenţiază mijlocul subţire.

Eşarfa de mătase purtată pe genţi

Cu siguranţă ai o poşetă de toate zilele, într-o culoare care se asortează la orice. Această poşetă banală poate fi transformată în accesoriu stilat, doar prin simpla ataşare a unei eşarfe.

 

Indiferent unde alegi să porţi eşarfa, acest accesoriu te va scoate din anonimat. Îndrăzneşte să ieşi din zona de confort şi experimentează. Foloseşte-te de puterea accesoriilor ca să devii o femeie stilată.

Spune-mi într-un comentariu tu cum porţi eşarfa de obicei?

Cu drag,

Izabella

Credit foto: pinterest.com

PS: S-ar putea să te intereseze şi articolul: 25 metode creative de a purta cureaua

Notă: O parte din linkurile din acest articol sunt linkuri de afiliat. Dacă achiziţionezi produse prin intermediul acestor linkuri, eu voi primi un mic comision. Pe tine nu te costă nimic în plus şi ai ocazia să mă ajuţi să susţin financiar acest blog.

2 comentarii la „Eşarfa de mătase – cum o porţi cu stil?

  1. Pana nu ai reusit sa ai o silueta si arati ca un butoi, nu se pune problema sa mai folosesti curea sau curelusa sau esarfa … Foarte trist, preocupant, dar toate intentiile bune legate de tinuta se amana …

    1. Mulţumesc mult pentru comentariu.
      Accesoriile se pot folosi în orice tip de siluetă, trebuie doar să fim atente unde şi cum le plasăm. Principiul este să distragem atenţia de la zonele cu probleme şi să scoatem în evidenţă atuurile.
      În cazul siluetei măr (bănuiesc că despre aceasta siluetă este vorba), accesoriile le folosim ori aproape de faţă, ori aproape de picioare.
      De exemplu:
      Cureaua se poate aşeza chiar sub bust, peste o rochie babydoll, astfel marcăm zona cea mai subţire din siluetă.
      Poşeta se foloseşte în dreptul genunchiului ca să atragem atenţia la picioare.
      Eşarfa se poartă la gât, în păr (atrage atenţia la faţă) sau ca şi accesoriu pe poşetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus

Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informaţii

Acest site foloseşte cookie-uri pentru a-ţi furniza o experienţă bună de navigare si servicii adaptate nevoilor tale. Dacă continui să utilizezi acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dai clic pe "Accept" mai jos, atunci eşti de acord cu acest lucru.

Închide