Cum adopţi stilul vestimentar al franţuzoaicelor?

Cum adopţi stilul vestimentar al franţuzoaicelor?

Când vine vorba de rafinament şi eleganţă în vestimentaţie, franţuzoaicele sunt cele mai bune exemple. Ţinutele simple, care par a fi create fără efort, atitudinea plină de încredere, gesturile elegante şi feminine, toate fac parte din stilul vestimentar al franţuzoaicelor, greu de egalat.

În rândurile de mai jos îţi prezint 10 paşi prin care poţi să obţii acea simplitate şi naturaleţe, plină de rafinament şi eleganţă, fără prea mult efort.

Cum adopţi stilul vestimentar al franţuzoaicelor?

Dezvoltă-ţi un stil personal

Deşi Franţa este inima modei, unde au fost şi sunt marii creatori de modă (Coco Chanel, Yves Saint Laurent, Louis Vuitton, Pierre Cardin, Christian Dior, etc) franţuzoaicele nu ţin cont foarte mult de modă.

Ele şi-au dezvoltat un stil personal, căruia îi sunt fidele, indiferent de ce este în trend.

Dezvoltă-ţi şi tu un stil care să te reprezinte şi care să-ţi pună în valoare silueta.

Citeşte şi articolul: Cum îţi descoperi stilul personal?

Poartă-ţi părul natural

Ai observat că majoritatea franţuzoaicelor au părul nearanjat? Chiar dacă poartă o rochie elegantă, părul lor este lăsat desfăcut, natural, care arată întotdeauna perfect.

Poartă bluză cu dungi orizontale

Bluza cu dungi orizontale face parte din stilul vestimentar al franţuzoaicelor, pentru că este un detaliu foarte şic în ţinută.

Poartă trench-ul cu orice

Trench-ul este o piesă de bază în garderoba oricărei femei stilate (mai ales în garderoba franţuzoaicelor).

Îl poţi purta cu fuste, pantaloni, blugi, încheiat, descheiat sau doar pe umeri… Indiferent care este alegerea ta, trench-ul este un strat care conferă stil şi rafinament oricărei ţinute.

Poartă haine croite pe silueta ta

Hainele croite pe măsura ta, care să-ţi flateze formele sunt esenţiale, dacă vrei să obţii rafinamentul franţuzoaicelor.

Cumpără doar haine care îţi vin perfect sau caută o croitoreasă bună şi apelează la serviciile ei, chiar şi pentru o ajustare minoră.

Poartă haine neutre

Franţuzoaicele poartă haine neutre, în culorile: alb, negru, gri, bej, maro şi câteodată adaugă pete de culoare în ţinută.

Compunerea ţinutelor este mult mai uşoară şi nu ai cum să dai greş.

Poartă balerini

Confortul este pe primul loc în ţinutele franţuzoaicelor, aşadar preferă balerinii în locul pantofilor stiletto.

Investeşte în 2-3 perechi de balerini de calitate şi poartă-le cu fuste sau pantaloni.

Îmbracă-te să te simţi bine

Franţuzoaicele se îmbracă pentru ele şi nu ţin cont de ce zic alţii.

Ţinutele lor par atât de naturale,  create fără efort, tocmai pentru că se simt foarte confortabil în haine.

Inspiră-te din haine bărbăteşti

Cât de nonşalant arată o femeie îmbrăcată într-un sacou stil bărbătesc alături de blugi…

Franţuzoaicele ştiu acest lucru şi se folosesc extrem de bine de această tehnică.

Machiaj natural

Naturaleţea face parte din stilul vestimentar al franţuzoaicelor.

Deşi petrec destul de mult timp să se aranjeze, acest lucru nu este vizibil, tocmai pentru că sunt naturale, atât în îmbrăcăminte cât şi în machiaj.

Puţin fond de ten, creion negru dermatologic, rimel negru şi ruj este tot ce ai nevoie ca să obţii o imagine naturală şi îngrijită.

Coco Chanel spunea:

Simplitatea este cheia eleganţei adevărate

Nu trebuie să te îmbraci mereu în haine moderne ca să fii elegantă şi rafinată, important este să ai un stil personal bine dezvoltat căruia să-i fii fidelă.

***

Vrei să înveţi să creezi rapid ţinute sofisticate pe baza unor reţete de stil? Vrei să afli trucurile care transformă ţinutele plictisitoare în ţinute stilate? Vrei să înveţi să asortezi corect culorile şi împrimeurile? Îţi recomand să achiziţionezi cartea REŢETE DE STIL, cu ajutorul căreia vei fi propria ta stilistă.

Click pe poză să afli mai multe detalii

Spune-mi într-un comentariu ce părere ai despre stilul vestimentar al franţuzoaicelor?

Cu drag, Izabella

Credit foto: pinterest.com, trendme.net

4 comentarii la „Cum adopţi stilul vestimentar al franţuzoaicelor?

    1. Rafinamentul franţuzoaicelor poate fi obţinut indiferent de siluetă. Trebuie doar să-ţi cunoşti tipul de siluetă şi să alegi haine care te avantajează.

  1. Este super acest stil vestimentar! Cred ca mi se potriveste f.bine acest stil ! Si eu sunt adepta unor haine confortabile si in care sa ma simt bine si cat mai simple

    1. Mulţumesc pentru comentariu.
      Mă bucur că îţi place stilul vestimentar al franţuzoaicelor. Nu uita să adopţi şi o atitudine cochetă, pe lângă ţinutele simple şi bine puse la punct. Pentru că aici este cheia rafinamentului…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus

Acest site foloseşte cookies. Prin navigarea pe acest site, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai multe informaţii

Acest site foloseşte cookie-uri pentru a-ţi furniza o experienţă bună de navigare si servicii adaptate nevoilor tale. Dacă continui să utilizezi acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau dai clic pe "Accept" mai jos, atunci eşti de acord cu acest lucru.

Închide